PASTE SAU PROTEINE. VOI CE ALEGEȚI?

Astăzi doresc să vă împărtășesc o scurtă poveste transmisă de Kevin O’Leary.  Sunt sigur că puțini dintre voi știți cine este acesta, așa că înainte de a intra în poveste voi face un mic rezumat despre el.

La o căutare inițială pe Google veți vedea că este unul din prezentatorii Shark Tank, una din cele mai vizionate emisiuni americane, în care antreprenorii prezintă ideile și planurile lor de afaceri în fața unor investitori, care le analizează și aleg dacă merită să investească sau nu. Emisiunea românească Imperiul Leilor realizată de ProTV are același format.

Pe lângă prezentator TV, Kevin O’Leary este un investitor, antreprenor, autor și politician canadian ce a atins succesul cu compania Softkey International, o companie de software fondată împreună cu alți antreprenori în 1986 și vândută pentru 3,7 miliarde de $ în 1999. În prezent O’Leary are o valoare netă de peste 400 milioane de $ și deține numeroase companii, printre care O’Leary Funds, o companie de fonduri mutuale și O’Leary Ventures, o societate de investiții cu capital de risc. 

Cred că v-ați prins că acesta este un articol despre finanțe, dar poate vă întrebați ce legătură au pastele și proteinele cu finanțele și Kevin O’Leary….

Într-un interviu acordat lui Graham Stephan, un Youtuber milenial ce îl rugase să-i analizeze portofoliul de investiții, în mare parte format din imobiliare, O’Leary încearcă să-l facă pe acesta să conștientizeze nivelul ridicat de datorie pe care și-l asumă povestind despre un investitor miliardar din New York pe care îl cunoștea. 

Emigrat la vârsta de 18 ani din Europa fără bani, acesta împărțea toate clădirile deținute în paste sau proteine. Surprins de această clasificare, O’Leary îl întreabă de ce? Acesta îi explică de sacrificiile pe care a trebuit să le facă la începutul carierei sale, când a cumpărat prima clădire pentru închiriere. Fiind conștient de riscul pe care datoria sa îl presupune, acesta, împreună cu soția sa făceau tot posibilul să achite datoria cât mai repede, ajungând să mănânce numai paste până când datoria a fost plătită.

Abia după ce clădirea a fost achitată, când aceasta a devenit un activ și a început să producă bani, investitorul și-a permis să mănânce și friptură (proteine). Această mentalitate i-a permis să achiziționeze clădiri în momentele în care piața imobiliară din New York scădea, asigurându-se în permanență că datoria sa totală pe clădirile ”paste” era mai mică decât veniturile din clădirile ”proteine”

Termenul pentru o persoană cu o gândire atât de economă este ”frugality”, sau frugalitate în română, un cuvânt rar folosit la noi, românii preferând să folosească termenul ”zgârcit” când se referă la oamenii foarte economi. Doar că zgârcit are o conotație negativă, deci când îl folosim practic desconsiderăm persoana despre care vorbim.

În continuare, Kevin O’Leary face comparație cu alți prieteni de-ai săi care au intrat în faliment în jurul vârstei de 40 ani pentru că nu au luat în serios datoriile asumate. 

Această poveste mi-a rămas tipărită în minte ca o anecdotă perfectă și foarte benefică pentru români, care văd imobiliarele ca cea mai bună investiție (aș zice chiar singura viabilă pentru unii) și se îndatorează impulsiv din dorința de a fi ”proprietari”, fără să ia în considerare faptul că deși au un bun în folosință, aceștia nu vor fi proprietari până în momentul în care achită datoria.

Voi ce credeți? Ați putea să faceți un sacrificiu similar? Ați luat în considerare gradul de îndatorare pe care îl aveți și cum vă poate afecta viața?