POVESTEA OMULUI DE SERVICIU MILIONAR

Sau cum a reușit un om simplu, muncitor să atingă libertatea financiară printr-o strategie conservatoare de economisire, investiții constante și trai modest.

Când discut despre independență financiară aud foarte des de la oameni scuze ca ”instrumentele financiare sunt făcute pentru cei bogați”, ”oamenii de rând nu pot câștiga niciodată”, ”sistemul nu te lasă” etc. Sunt sigur că mulți ați auzit sau chiar ați spus diferite variații ale acestor afirmații. Acestea sunt reminiscențele evenimentelor din trecut, ce au făcut din poporul nostru un popor instinctiv sceptic la absolut tot ce nu înțelegem pe deplin,dar cu o dorință slabă de a înțelege mai mult decât ce este în fața noastră.

Oricât de mult ai încerca să-i explici unei persoane că este o problemă de mentalitate, nu de sistem, sunt slabe șanse să fii auzit. Din acest motiv sunt sigur că următoarea poveste de succes nu va reprezenta o dovadă pentru sceptici, dar poate îi va motiva pe cei care doresc să-și depășească limitele și să adopte o atitudine sănătoasă în privința finanțelor personale.

Ronald Read s-a născut în 1921, într-o familie de fermieri săraci dintr-o localitate mică din statul american Vermont. După al Doilea Război Mondial a lucrat timp de 25 ani la o benzinărie/Stație Service, apoi încă 17 ani ca om de serviciu la un magazin J.C. Penney. Read era văzut ca un om liniștit, cultivat, muncitor și cu o situație financiară modestă în comunitatea sa. S-a căsătorit în 1960 cu Barbara March, o femeie cu doi copii, a căror educație a susținut-o financiar. A trăit până la onorabila vârstă de 92 ani și abia după decesul său, în 2014, s-a descoperit că acesta acumulase de-a lungul vieții sale o avere de aproape 8 milioane $. 

Vă puteți imagina surprinderea întregii comunități din care făcea parte, și chiar și a familiei.

Cum reușise un om de serviciu să strângă o astfel de avere?

Ronald Read investea constant încă din 1959 în companii americane listate la bursă. Într-o perioadă în care accesul la informație era mult mai limitat, mai ales dintr-un mic orășel american, Ronald Read reușea să investească cu succes printr-o strategie diversificată, pe termen lung. Portofoliul său la momentul decesului conținea 95 acțiuni, majoritatea ”blue chip”(companii stabile, recunoscute, cu situații financiare bune), ce ofereau și dividende. Se pare că spre sfârșitul vieții sale, Read primea dividende de aproximativ 20,000 $ pe lună. Acesta deținuse inclusiv acțiuni la Lehman Brothers(una din marile bănci de investiții, ce a falimentat în 2008), dar datorită diversificării, falimentul acesteia a avut un impact nesemnificativ asupra portofoliului său. 

Pe lângă modul de viață econom, sub posibilitățile sale materiale, acesta folosea în investiții exact cele două principii explicate aici. Majoritatea acțiunilor pe care le avea, erau deținute de ani sau chiar zeci de ani, iar dividendele erau reinvestite constant. Vă puteți imagina că acesta nu avea calculator și grafice zilnice la dispoziție, decât ziarul Wall Street Journal, al cărui abonat era.

Inclusiv Warren Buffet a apreciat parcursul portofoliului său, adăugând că ”dacă nu ești dispus să deții o acțiune timp de 10 ani, să nu te gândești să o deții nici pentru 10 minute.”

Ce s-a ales de averea sa?

Ronald Read a decedat în data de 2 Iunie 2014 la spitalul local ”Brattleboro Memorial Hospital” și a fost înmormântat la cimitirul local cu onoruri militare. 

Cea mai mare parte a averii sale a fost donată. A lăsat familiei și prietenilor aproximativ 2 milioane $, iar restul au fost donați către comunitatea din care făcea parte astfel:  4.8 milioane $ către spitalul local ”Brattleboro Memorial Hospital” și 1.2 milioane $ către biblioteca locală ”Brooks Memorial Library”, care la acea vreme avea datorii de 600,000 $.  

Povestea sa este deja celebră la nivel internațional, dar în România mă îndoiesc că este cunoscută. Odată cu numeroasele articole scrise despre el au apărut și numeroase comentarii la adresa sa, cum ar fi că ”nu și-a trăit viața”, ”nu i-a folosit la nimic averea” etc. O altă observație, din perspectiva unui român ar putea fi că ”e o poveste din America, în România nu se poate”. 

Toate aceste obiecții, deși valide din perspectiva cititorului, sunt, cum am spus la începutul articolului, scuze pentru a invalida posibilitatea ca orice om de rând să obțină randamente similare(nu neapărat sume). Adevărul este că se poate, dar pentru a reuși trebuie să avem perspectivă pe termen lung, trebuie să avem dorința și disciplina de a ne auto-depăși, de a ne cultiva constant pentru a înțelege cum să ajungem la obiectivele noastre și perseverența de a trece peste momentele grele. De fapt acesta este cel mai greu lucru, nu investițiile propriu-zise.